Sistemul de învățământ este fix asta – UN SISTEM. Odată intrat, numai iesi, numai iei pauza. An dupa an, aștepți luna septembrie si apoi luna iunie, mai faci poate un curs, o calificare, dar in esenta, fiecare an arata similar. Iar de aici, am văzut profesori care o iau pe urmatoarele cai. Ori lasa creativitatea sa ii controleze pana la epuizare, ori nu isi mai dau interesul si pierd pasiunea pentru educatie.
A doua varianta o vedem des la știri. La un moment dat uita pe cine au in fata si incep sa tipe, sa urle, sa numai vina pe la ore, sau sa devina violenți. Poate ca odata au fost pasionați, poate au intrat in învățământ pentru vacante sau poate le place ceea ce predau, dar le lipsește tactul.
A doua categorie sunt profesorii care lucrează luni de zile peste program, care merg la munca cu sacoșa plina de materiale, care se gândesc nonstop cum sa facă materia mai distractiva. Care pun elevii si educația lor pe primul loc. Care au pasiune reala. Si in 2-3 ani ajung atât de storși de energie si creativitate ca numai au nici chef de munca. Totuși vin, isi reciclează ideile vechi, dar se vede ca le- a dispărut strălucirea din ochi. Putin cate putin.
Ei nu sunt profesorii card ajung la stiri, rar ajung la proteste. Mai auzi de unul, altul care a facut infarct sau s-a sinucis. Recent am vazut o educatoare cu super continut de la grupa, creativ, a renuntat la catedra dupa 15 ani de epuizare.
Si atunci, ce e de facut impotriva burnout-uluidin educatie?
Work-home ballance? Bullshit! Dar, pauzele sunt cheia marilor succese. Nu necesar sa fii epuizat dupa 15 ca sa iei o pauza. Ia-o mai devreme, ca sa poţi să te întorci inapoi printre copii cu drag si cu resurse noi. Poate ca fix de asta e nevoie. Sa poti sa iei pauza, dar sa te poti intoarce încărcat. Si poate ca aici SISTEMUL mai are de lucrat!
Abby Sîrbu - hai să fim sinceri 
Lasă un comentariu