Abby Sîrbu – hai să fim sinceri

POVESTEA LUI ISUS

Cu mult timp în urmă, într-o țară caldă, trăia Isus Hristos. Oamenii îl recunoșteau ușor, nu pentru că era îmbrăcat diferit, ci pentru că acolo unde ajungea el, lucrurile se schimbau: cei triști prindeau curaj, cei singuri nu se mai simțeau singuri, iar cei supărați învățau să ierte.

Isus le spunea oamenilor ceva ce nu mai auziseră spus așa:
că fiecare om contează, că binele începe din lucruri mici și că iubirea este mai puternică decât orice.

Mulți îl ascultau cu bucurie și mergeau după el pe drumuri lungi, doar ca să-l mai audă vorbind. Dar nu toți se bucurau. Unii oameni importanți s-au neliniștit. Nu pentru că Isus făcea rău, ci pentru că oamenii începeau să-l urmeze și să creadă în ceea ce spunea. Și atunci au hotărât să-l oprească.

Într-o seară, după o cină liniștită cu prietenii lui, Isus a fost luat de lângă ei. Prietenii nu au înțeles ce se întâmplă. Totul s-a petrecut repede, în întuneric, cu teamă și confuzie.

A urmat o zi grea. Isus a fost judecat și condamnat. A fost dus pe un deal și a murit pe o cruce. Cerul părea mai tăcut ca niciodată.

Pentru cei care îl iubeau, durerea a fost mare. Era greu de înțeles cum cineva care făcuse doar bine nu mai era acolo. L-au așezat cu grijă într-un mormânt săpat în stâncă și au plecat încet, cu inimile grele.

A doua zi a fost liniște.

A treia zi, dis-de-dimineață, câteva femei au pornit spre mormânt. Aerul era rece, iar lumina abia începea să se arate. Dar când au ajuns, s-au oprit. Piatra mare fusese dată la o parte. Mormântul era gol. Nu au știut dacă să se teamă sau să spere.

Și atunci… l-au văzut. Isus era viu.

Nu exact ca înainte, ci cu o liniște și o lumină pe care nu o puteau explica, dar o simțeau. Le-a vorbit blând, așa cum o făcea mereu. Nu era un vis. Era chiar el. Vestea s-a răspândit repede. Prietenii lui l-au întâlnit și ei. Au vorbit, au mers împreună, au înțeles.

Și, încet-încet, frica s-a transformat în bucurie. Au înțeles că ceea ce părea sfârșitul… nu fusese sfârșitul. Că binele nu poate fi oprit pentru totdeauna. Că iubirea nu dispare.

De atunci, oamenii își spun unii altora, cu ochii luminoși:

„Hristos a înviat!”

„Adevărat a înviat!”

40 de zile mai târziu, Isus avea sa plece sus în ceruri, de unde ne vegheaza pe noi, de unde are grija de noi si de unde se asigura ca intotdeuna binele învinge. Isus a murit, dar a înviat si s-a înaltat la ceruri, la Tatal lui pentru ca noi astazi sa avem ceea ce se numeste SPERANTA. Speranta ca chiar daca pare sfasitul lumii, intotdeuna e mai mult de atat.